File de jurnal discontinuu – George Mihalcea

George Mihalcea

Eşti un poet rar. Ştii sӑ echilibrezi tumultul. Preţios îmi este acel timp când te citesc. De fapt, trӑiesc un timp cunoscut catargelor mele. Ȋmi placi foarte!
***
Sӑ ne trӑieşti mulţi ani cu bucurie!
***
“Anul (de grație?) 1972… Peste ceea ce se numește acum Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Tomis (supranumit, cum altfel, decât Bastilia) a năvălit un supercommando de scriitori, în frunte cu Virgil Teodorescu, în vremea aceea președinte al USR și fost elev al liceului.
***
După salamalecurile petrecute în sala de festivități, grupul de semizei (căci așa îi priveam) a fost invitat în imensa cancelarie la o cafea. Profesorii au hotărât ca la această ceremonie ceva mai intimă să participe și doi elevi: eu și dragul meu prieten petrecut prea devreme Dincolo, Mircea Doru Lesovici. La un moment dat, directorul Sever Baltag i-a rugat pe oaspeți să asculte și câte o încercare poeticească de-a celor doi puștani, umaniști din clasa a X-a G. Nimerisem lângă Gheorghe Pituț și, când mi-a venit rândul, mi-a fost foarte greu să mă ridic de pe scaun. Cred, chiar, că nici n-aș fi reușit să fac asta, dacă n-aș fi simțit pe umăr palma lui încurajatoare. Până astăzi, nu am habar în ce fel am dus textul la capăt. Vedeam, în sala aceea uriașă, doar niște perechi de ochi care, parcă, priveau prin mine și dincolo de mine. Textul nu era lung. Profesorul Ștefan Brânză mă pusese să aleg o poezie scurtă, însă mie mi s-a părut că lectura a ținut cel puțin un secol. Apoi, prăbușit în scaunul meu, am simțit din nou mâna lui Gheorghe Pituț, de data asta pe creștet, și l-am auzit exclamând: ”Ce copil talentat!”.
***
Aproape că nici n-am observat cum mâna lui Ion Bădică, redactor șef al acum defunctei reviste ”Tomis”(cei care l-au cunoscut știu că era mai mult un fel de activist de partid pus acolo ca să-i strunească pe scriitorii redacției), s-a întins ca o gheară și mi-a smuls manuscrisul. Peste câteva zile, poemul cu pricina a fost publicat în ”Tomis”. Se numea la fel ca revista și reprezintă debutul meu în presa literară. Pentru prima carte de autor a trebuit să aștept, din motive pe care le voi clarifica altcândva, până la vârsta de 44 (patruzeci și patru!) de ani…
***
Sar peste o foarte bună bucată de timp și iată-mă păstorind emisiunea ”Lumea Cărților” de la B1 TV. Într-o zi, mi-am luat echipa de filmare la târgul Gaudeamus. După câteva ore de shooting, mă opresc la standul Muzeului Literaturii Române. Tragem mai multe cadre pentru ilustrație, dar insist pe superba colecție în care sunt publicați în formă anastatică marii scriitori.
La stand era de serviciu o doamnă frumoasă, cu ochi triști, căreia i-am cerut pentru detalii un volum al lui Gheorghe Pituț, dus, deja, la vremea aceea, de câțiva ani, în raiul poeților. Când am terminat de filmat, doamna m-a întrebat, cu o voce abia șoptită, de ce l-am ales tocmai pe el. Cu cartea în mână, i-am răspuns că, datorită lui, mi-am trăit prima ”oră astrală” și i-am povestit întâmplarea din liceu, retrăind emoția de atunci. Abia la sfârșitul poveștii mi-am ridicat privirea spre ea. Avea ochii în lacrimi și a îngăimat… ”Știți, eu sunt soția lui Gheorghe Pituț”… Cred că și ochii mei erau la fel.
***
Aceea a fost prima și ultima mea întâlnire cu Poetul, dar nu mi-a trebuit mai mult pentru ca el să rămână printre marii mei prieteni. Cât privește cartea dăruită de Doamna Sa, a rămas printre cele mai scumpe lucruri ce-mi poleiesc sărăcia.”
***
© George MIHALCEA, Tomis, 11 Martie 2015
Foto: George MIHALCEA şi Harry TAVITIAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s