Singurul loc

Frank Wendel (2)

Singurul loc prin care pot intra în mine
e un sӑrut strecurat pe sub uşile cerului,
când larma zorilor se face mai finӑ
ca nisipul Saharei şi mult prea toridӑ
atunci când apucӑ a se risipi
într-o cununӑ de aripi.

Am lӑsat doar sufletul cu gândurile lui,
nestӑvilite dorinţe de-a se privi înlӑuntru
şi un grӑunte de teamӑ, cât mila sacrificatului.
Ȋncӑ se mai aude, în ecou se aude
iarba din faţa paşilor mei, ce a rӑmas
şi mereu traseazӑ anotimpuri crude.

Cu gândurile tale, cu ele vorbeam,
nestӑvilite dorinţe
de-a mӑ privi înlӑuntru
şi douӑ boabe, cât douӑ seminţe
ce-mi sprijinӑ acum cuvântul,
sunt singurul loc prin care
mai putem intra în noi
desculţi şi curaţi,
atingând şi deopotrivӑ strivind
omӑtul ce s-a aşezat
mai senin ca un colind
ce sӑrutӑ pӑmântul.

Singurul loc prin care mai putem intra
E zborul din prima duminicӑ,
Un Leru-i ler, tӑcutӑ stea
Ce aripa cuminecӑ.

Din vol. Zborul de duminicӑ, Klausenburg Publishing, 2017

© Ioana HAITCHI, 14.12.2016, Klausenburg
Foto: Frank Wendel
© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate

Save

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s