Albind ploaia

1800448_10152267021604533_2070873044_n

De ce eşti tristӑ?
Uite-aşa, sunt tristӑ, precum femeia care nu poate spune
un secret, douӑ, trei, cinci,
care plânge pe-ascuns ziua de ieri
şi s-a şters pe inimӑ cu lacrima din psalm.
Uite-aşa, bocesc întunericul doar noaptea,
sӑ nu-i fie sete
şi sӑ plece cu gândurile mele,
Sӑ rӑmânӑ pânӑ a scrie din mine cu alb.

Şi când a scrie despre neînceput,
sӑ mӑ trezesc dormind în braţele tale,
fӑrӑ niciun gând,
doar cu obrazul tӑu netezindu-mi pӑrul,
Sӑ stau aşa îmbrӑţişatӑ albind ploaia
şi sӑ-ţi rostesc în urechea stângӑ tot adevӑrul.

Voi merge pânӑ la prima garӑ desculţӑ,
Pânӑ la primul tren voi ronţӑi pietre,
Pânӑ la ultima haltӑ voi mânca prescurӑ.

Sӑ fi fost o secundӑ muritoare de foame
atunci când copacul prealiniştit în bӑtaia vântului
îşi purta doar tristeţea de nuntӑ
Sau o fi fost amintirea de tine şi-o ţineam în palme
de teama urgiei cuvântului?

Uite-aşa, sunt tristӑ, precum femeia care nu poate spune
un secret, douӑ, trei…

© Ioana HAITCHI, 06.05.2017, Tübingen
Foto: Internet
© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate

Save

Save

Save

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s