Niciodatӑ domesticit

Niciodata domesticit

N-am sӑ fiu niciodatӑ domesticit
cum pӑsӑrile îmblânzesc anotimpul
Sau apele domolesc creşterea pietrelor.

Şi-am sӑ urlu pe câmpii a lup
Şi-am sӑ zgârii luna
cusutӑ în ferestre,
am sӑ muşc pӑmântul
pânӑ aş simţi în gurӑ
grâul cum se vitejeşte.

Am sӑ m-azvârl
în fiecare stâncӑ de mare
şi-am sӑ înot prin fiecare peşte,
nimeni nu mӑ va lega
de vreo zare,
când fluxul în mine va creşte.

Munţii am sӑ-i strâng în peşteri
Şi le voi pune porunci de zӑpadӑ
în fulgi amestecaţi cu urşii.
Da, munţii. Am sӑ-i înfrunt
de la egal, cu toţi vulturii lor
desfӑşuraţi pe altar.

Dorm trezite minunile lumii
ascultând în ocoul cuvintelor mele
litera capie ce trage dupӑ ea o turmӑ întreagӑ.
N-am sӑ fiu niciodatӑ domesticit
cum pӑsӑrile îmblânzesc anotimpul
Sau apele domolesc creşterea pietrelor.

© Dan Mihail POPA ‘78
Foto: Dan Mihai Popa, prelucrare Valer Puia
© Dan Mihai POPA – Copyright – Toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s