Descânt

Dan Vasile

Lăutarii au plecat în zori.
Trageau după ei țambalul legat de un șarpe
dresat să danseze pe muzica drumului.
*
Acum pot să-mi deschid ferestrele,
să-mi curgă-n afară larma din gânduri,
mirosul greu de tălpi încinse,
fumul celor cu fumuri
și zornăitul lanțurilor atârnate la gâtul femeilor
verișoare cu bocitoarele din capătul vieții.
A dat noaptea în clocot
cât casa a stat ca pe jăratic,
așteptând respirația lunii
pentru a năpusti urgia de vânt,
printre mustățile lăutarilor care-și dregeau glasul
cu câte-o rugăciune scurtă
în timp ce-și treceau sacâzul pe buzele arse de cânt.
Acordeonul stătea cu gura deschisă,
dinții sclipindu-i în lumina becului
ce pâlpâia din vârful parului înfipt în mămăligă.
Peștii trași în țeapă la proțap,
stăteau cu ochii albi așteptând finalul focului,
dictat de vârful bastonului celei mai longevive bătrâne din galaxie,
ce indecentă, descânta hipnotic,
timpul nemăsurabil din flăcările vieții.
Doar contrabasul grav, împingea cumpănit norii de fum
spre ușa din dos a nopții,
limpede să lase pragul, pentru zorii dimineții.
*
E liniște în sfârșit.
Lăutarii au plecat călare pe spinarea șarpelui vieții.
Crapă de ziuă a singurătate istovită,
dar miroase a verde de muguri
în cioc de pasăre nomadă.

© Dan Vasile, 01.11.2017 – Copyright -Toate drepturile rezervate
Foto: Dan Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s