Cele două aripi ale poeziei Ioanei Haitchi

Cuvânt înainte pentru cartea mea de poezie, Zborul de Duminică

La poeta Ioana Haitchi m-a impresionat nu numai talentul, ci și curajul de a susține, în pofida modelor efemere, un discurs despre forța purității, despre speranța în forța Duminicii, simbol al împăcării odihnitoare dintre Cer și Pământ. În noi înșine, Singurul loc prin care mai putem intra/E zborul din prima duminică,/Un Leru-i ler, tăcută stea/Ce aripa cuminecă. (Singurul loc).

În peisajul pestriț, extrem de divers și de prolix al poeziei de azi, nu de puține ori marcată de vulgaritate, unde abundă, fără motivație artistică, relatările amănunțite din cotidianul propriu, Ioana Haitchi nu renunță la dimensiunea înaltă a poeziei, care leagă lutul de cer, pătimirile pământești de speranța unei Duminici izbăvitoare.

Elanul spre înalt nu înseamnă însă desprindere de țărâna de toate zilele, ci dimpotrivă, cunoaștere profundă a vieții, o anumită gingășie a înțelegerii față de neajunsurile și suferința aproapelui. E tot mai sus lăuntrica pace,/ dar cine suie, cine coboară,/cine îmi cântӑ seară de seară/o doină-cupolă ce se desface/în arcada copiilor mei nenăscuți?/Îmi scrie, îți scrie Lăcrimarul umplut. (Lăcrimar).

Cu Dumnezeu nu am nevoie de cuvinte, spune poeta, dar oamenilor trebuie povestite, spre trezire, cele ce se întâmplă în orfelinatul de pe strada Toamnei: În locul acela sunt înghesuite toate durerile lumii,/în sufletele acelea mici,/obligate să-și pună aripi și inimi de rezervă/pentru a supraviețui. (Cu un cer mai sus)

Nu e niciodată definitiv pierdut momentul adevărului, în schimb e prea târziu pentru blândețea minciunii,/pentru acea nemurire de gheață,/Te risipești în ploaia aceasta prealeneșă/ascunsă de ceață. (Respirație-oftat).

Cu aceeași fină discernere a ceea ce este general-uman în fiecare dintre noi, poeta își mărturisește și propriile tristeți, care devin ale tuturor celor care le citesc recunoscându-se în ele, ca în această splendidă elegie:

Aşa ne-a fost dat anul acesta,
(aşa i-a fost dat inimii),
sӑ fim singuri de Crӑciun,
fiecare la casa lui şi deasupra cu cerul înalt,
sӑ ne urӑm de toate bucuriile şi împӑcӑrile lumii
şi sӑ ridicӑm paharul, unul la gândul celuilalt.

N-o sӑ recunoaştem niciodatӑ
cӑ singuri am plâns
şi cӑ stelele au fost mult mai pletoase
când afarӑ a nins, neostoit a mai nins
fӑrӑ nicio cӑrare între casele noastre.

Aşa ne-a fost dat anul acesta,
sӑ plângem toate lacrimile albe din odӑiţele inimii,
sӑ ne scriem scrisori doar în gând,
sӑ ne promitem întâlniri…
De fapt, de la Crӑciunul acesta
mi-am dorit lucruri simple, cât mai puţine,
sӑ ţinem visele aproape
şi sӑ bem din acelaşi pahar noile iubiri.

Aşa ne-a fost dat anul acesta,
aşa ne-am ţinut în braţe,
când afarӑ a nins, nemӑrginit a mai nins,
fӑrӑ nicio cӑrare între casele noastre.

(Așa ne-a fost dat)

C`EST CE QUI NOUS EST REVENU CETTE ANNÉE

C`est ce qui nous est revenu cette année
(c`est ce qui est revenu à nos coeurs),
être seuls à Noël,
chacun chez lui, la hauteur du ciel au-dessus,
nous faire des voeux en nous souhaitant
toutes les joies, tous les raccommodements du monde,
et lever le verre l`un à la pensée de l`autre.

Nous n`allons reconnaître jamais
que nous avons pleuré dans la solitude,
que les étoiles avaient des chevelures trop longues
lorsque la neige tombait infiniment dehors
et entre nos maisons il n`y avait pas de sentier.

C`est ce qui nous est revenu cette année,
pleurer toutes les larmes blanches du coeur,
écrire mentalement des lettres,
en nous promettant des rendez-vous…
Au fait, à ce Noël
j`ai désiré peu de choses des plus simples,
retenir les rêves près de nous
et boire du même verre les nouveaux amours.

C`est ce qui nous est revenu cette année,
c`est comme ça que nous nous sommes embrassés,
lorsque la neige tombait infiniment dehors,
entre nos maisons il n`y avait pas de sentier.

© Traducerea Elisabeta ISANOS, 11.04.2017, Bucureşti

Am convingerea că poezia Ioanei Haitchi își va urma, din ce în ce mai sus, chemarea şi îi urez spor la scris, iar această carte zburătoare ca o ciocârlie să aibă succesul meritat!

(11 aprilie, 2017)
Elisabeta Isanos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s