Cu vreo două luni de zile în urmă, am auzit la radio, într-o dimineață, o poveste. Nu știu dacă povestea era a povestitorului sau și el o auzise de la cineva sau o citise undeva. N-are importanță. Povestea, pe scurt, era așa: a fost odată un om simplu, gospodar dar nu prea avea „ținere de minte”. Era „sărac cu duhul”, am spune. Era, însă, un bun creștin. Pentru că nu reușise să memoreze nici o rugăciune, avea totdeauna, seara, înainte de culcare, lîngă pat o carte de rugăciuni. Le citea încet, cu voce în gînd și apoi adormea liniștit.
Într-o zi prevăzută, omul nostru a plecat cu treburi socotite la tîrg. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește totdeauna cu cea din tîrg, s-a întîmplat ca omul nostru să fie nevoit să mai rămînă o zi. A tras peste noapte la niște megieși de omenie și cînd să-și „spună”…
Vezi articolul original 282 de cuvinte mai mult
Poetaria Journal 