Comunicat privind regimul juridic al Uniunii Scriitorilor din România

Gogea's Blog

*

Comunicat

Uniunea Scriitorilor din România aduce la cunoștința membrilor și a publicului faptul că, prin încheierea din 16.01.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că Uniunea Scriitorilor din România a fost înființată prin Decretul 267/1949, nu a fost dizolvată prin Decretul 27/1990 și nici nu a fost transformată în asociație guvernată de dispozițiile Legii 21/1924, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 85 din OG 26/2000, care prevăd că persoanele juridice înființate prin acte de drept public rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor.

Astfel, instanța a reținut că, față de regimul juridic al Uniunii Scriitorilor din România, aceasta nu este supusă înscrierii în registrul special ținut de Judecătoria Sectorului 1, acesta fiind un registru în care se înscriu exclusiv persoanele care se înființează ca asociații si fundații în temeiul OG 26/2000 prin pronunțarea unei sentințe de dobândire a personalității juridice.

Totodată, prin aceeași încheiere, instanța a…

Vezi articolul original 131 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s