VUIETUL INCLEMENȚELOR (RUIDO DE INCLEMENCIAS)

Viața era o piatră
care se tocea și se ascuțea.
Raymond Carver

Eram siguri că viața ne împingea în locuri
și vremuri necunoscute și ne durea tăișul uscat al bisturiului
pe pielea care devenea un orizont târziu.
Înainte de forma anxioasă a brațelor și mâinilor, un râu leneș de dorință și implorare,
mușca formele lascive ale trupului și gurile strălucind a noroi.
Eram în sete, pasărea alunecoasă de pe pământ.
Dar și acolo, rotația sinucigașă a cenușii în gât,
distrugerea democratiei în țară, chiuitul viitorului
pe cale să devină o mlaștină sau un sărut în mijlocul unei furtuni ticăloase.
Cu toate gândurile mele triste, vii la mine ca o floare cățărătoare
și te ghemuiești în singurătatea mea istovită de mizerie și de muncă.
Și dintr-odată, pufurile de sare din pori, ciugulesc dulceața
acestei plenitudini de-a mă ști încă în viață, chiar dacă ești doar o lumânare în ochii mei
sau o batistă de ecouri prelungite sau amprenta unui adio.

Din cartea: Focul cheilor invizibile, 2021

© André Cruchaga
© Traducerea Ioana HAITCHI, 18.06.2021, Klausenburg
© Pictura: Leonora Carrington


RUIDO DE INCLEMENCIAS

La vida era una piedra
que se iba gastando y afilando. 
Raymond Carver 
…
Estábamos seguros que la vida nos iba empujando hacia lugares
y tiempos desconocidos, y nos dolió el filo seco de los bisturís
sobre la piel que se iba haciendo horizonte tardío.
Ante la forma ansiosa de brazos y manos, un río lacio de deseo y súplica,
mordía los tablones lascivos del cuerpo y las bocas fulgentes de fango.
Éramos en la sed, el pájaro resbaladizo sobre la tierra.
Pero ahí también, la rotación suicida de la ceniza en la garganta,
la destrucción de la democracia en el país, el graznido del porvenir
a punto de ser pantano, o un beso en medio de una tormenta de canallas.
Con todos mis pensamientos tristes, vienes a mí como un alhelí
y te enroscas en mi soledad gastada de miserias y trajines.
Y de repente, los puchitos de sal de los poros, picotean azucarada
esta plenitud de saberme vivo todavía aunque solo seas vela en mis ojos.
o un pañuelo de prolongados ecos, o la huella de un adiós.

Del libro: Fuego de llaves invisibles, 2021

©André Cruchaga
© Obra pictórica de Leonora Carrington

semnatura-ioana-page-001-1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s