AM OBOSIT

Am obosit. Mi-e dor de finețe și de filigran,
De oameni care dau binețe, de ziua care naște an,
De un obraz subțire, de o mâncare-aleasă,
De vinul din potire, de locul meu acasă.

Am obosit, străine, să-ți cânt din struna hâdă,
Să ocrotesc jivine, amarul să m-audă,
Să plâng o altă apă, să mor în alt sărut,
Ce dor să mai încapă în versul ne-nceput?

Am obosit, balada s-a strecurat și ea
Printr-o portiță veche în proza altcuiva,
Trăiește viață dublă și nu se mai închină,
Biserica-i o bubă, iar ruga o ruină.

Am obosit, mi-e teamă de munții maiestoși,
Că vor veni la vale, bătrâni și furioși,
Că ne-or certa, pesemne, pădurile de fag,
Că le-am furat coroana pe-un pumn de fainoșag.

Am obosit, iubirea a înlemnit și ea,
De când a luat-o valul pe-o lacrimă de stea,
E rătăcită-n soartă și stă chitic în mine,
Sperând s-o strângă versul, subțire să se-nchine.

În pleata de cometă, în bolta de pe apă,
Am scris cu negru versu’ lumina să-l încapă.

© Ioana HAITCHI, 21.06.2021, Klausenburg

https://soundcloud.com/ioana-haitchi/am-obosit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s