Mierea de pe muntele tău

Zile ce spală omătul de anul trecut
sunt ca amintirea dintr-un sfârşit de ianuarie
când în preadulcele său,
nici umbră n-a mai rămas, nici povară,
doar îmbrăţişările tale ce-şi mai plimbă albul
pe degetele unui hău;
n-am amintiri,
le-ai luat să îţi faci din ele o scară
şi de acolo să-mi plângi
cu mierea de pe muntele tău.

Albastre, prea albastre privirile
ţi le adulmecam de departe
când îmi întindeau văile
mijindu-le şi ascuţindu-le dintr-odată,
Mereu îmi încălzeai mâinile reci,
în oraşul acela unde
zăpada nu se topeşte niciodată.

Şi acum mai avem veghetori
care ne-au judecat dimineţile
îmbrăţişate pe la subsiori,
Mi-e dor,
mi-e tare dor de strânsura mâinilor tale,
care în zilele scurte
îmi spuneau poveşti de amor,
de tine omule, de tine să îmi cânţi
în cămăruţa aceea plină cu violete
din anotimpurile viorilor.

Doar zile ce spală omătul de anul trecut
sunt ca amintirea dintr-un sfârşit de ianuarie,
când îmbrăţişările tale îşi mai plimbă albul
pe degetele unui hău
ce-mi plânge toată mierea
de pe muntele tău.

Din cartea de poezie "Monșer"

© Ioana HAITCHI, 03.10.2016, Klausenburg
Foto: Albena Vatcheva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s