Despre lume și viață

Sociologul dă vina pe sistem
Omul dă vina pe sistem
Sistemul produce o egalitate la nivel inferior
Nostalgia - Inhibiție de protecție
Nostalgicul – își amintește în general doar de momentele plăcute
Lumea spune că nimic nu e bun, că școala nu e bună, că profesorii nu sunt buni, că sistemul sanitar nu e bun, că sistemul și iar sistemul nu e bun.
— Și cine e sistemul? Păi, cine? Vreun marțian? 
— Politica e sistemul! Politica e ceva ce nu ține de omul cinstit. Politica e proasta satului în care aruncă toată lumea.
— Dar dacă ea n-ar mai exista, ce bine ar fi, nu?
— Păi, nu. Nu, nu, nici chiar așa. Păi, cum? Să nu mai avem după cine să ne ascundem? Nu se face, nu, nu. S-ar vedea prea tare din casă. Prea tare că mama, că tata se târguiește prea tare pentru notele odraslei, că odrasla n-are chef, că cheful n-are școală, că școala n-are oameni, că oamenii schimbă prea repede, că viteza i-a luat pe sus pe visători și că visele au dispărut. Aici ajungem, la vise, la visători și la poeți. 
— Ah, nu, nu! Scoateți poeții din schemă! Nu, nu, ăștia nu trebuie să existe într-o viață cool. Ei nu sunt decât niște fraieri. Îi știți pe balerini? Ăia care se tot piruetează cu jegării lor? Da, nu, nu, poeții și balerinii, nu. Ei fac parte dintr-o lume pierdută. Scriitorii? Ăia cu răscoale, cu păduri spânzurate și cu harap alb? Nu, nu, ăia, nu. Nimic cool în toată școala. Nu. Să fie școala cu altceva. 
— Cu IT, zic? 
— Păi, nu știu. Ce e IT-ul? Da, chiar, ce e? 
— Nu știu, dar să nu-mi dați poezii de învățat, că-mi cauzează, mă întorc în comunism, atunci când eram obligați să învățăm pe de rost tot felul. Nu, nu. 
— Dar limbajele de programare din IT, ce sunt? Nu trebuie să ții minte tot felul de formule? Poți să spui de fiecare dată orice sau trebuie să faci ca la carte totul? 
— Nu știu, eu vreau doar să pot face story pe Insta, aia e cool. Și mai lasă-mă cu școala. Școala nu e bună, așa a zis mama și tata. Că nu e bună la nimic. Au zis că-mi cumpără ei de toate.

© Ioana HAITCHI, 22.08.2021, Klausenburg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s