”Psihologie și viață”, întâlnire cu poeta Ioana HAITCHI

A fost o întâlnire de suflet, am savurat fiecare moment. Un debut frumos la emisiunile TV.

Mulțumesc mult, Cerasela!

 

Psihologie si viață1 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață2 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață3 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață4 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață5 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață6 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață9 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață10 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață11 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață7 - Ioana Haitchi 05.02.2019

Psihologie si viață8 - Ioana Haitchi 05.02.2019

 

Semnatura Ioana-page-001

Reclame

Mim

Am început să-ți sărut fruntea
rid cu rid într-o noapte-cunună,
trei rânduri şi unul întrerupt de pleoapă
şi apoi de sprânceană.
Întotdeauna mi-a fost teamă,
nu ştiu de ce,
că eternitatea leneşă
ar putea ameți mai tare ca o furtună.
Mim, fără zâmbetul tău
mi-e greu să-ți acopăr orice.

Dacă a venit iarna,
înseamnă că eşti la mine acasă,
că lemnul nu se lasă ars
de nu-i citeşte fiecare vreasc.
O fi glezna ta îngerească
ce te-a oprit a face încă un pas.
Un ceai, ba nu, o cafea
o să ne umple nopțile,
dar Mim, te implor,
fără zâmbetul tău
mi-e greu să-ți acopăr orice.

O să las neterminată această scrisoare
mai departe scrie tu
cu vânt, cu ploaie, cu ninsoare,
(O să te iert orice mi-ai zice
despre dragoste),
pentru ca pleoapa mea
să-ți poată acoperi sufletu’.
Mim, fără zâmbetul tău
mi-e greu să-ți acopăr orice.

Semnatura Ioana-page-001 în 13 a lui November, anul de grație două mii şi încă şaisprezece

Verde-albăstriu

Poţi sӑ-ţi laşi cӑmaşa verde, hai aşa. Trebuie sӑ mergem.
Unde sӑ mergem? mӑ întreba atunci când îi ţineam mâna deasupra inimii.
Hai sӑ mergem, ai un pӑcӑtos care ţi se plimbӑ prin vene şi e nerӑbdӑtor
sӑ fie odată iertat.
Nu mӑ speria, femeie. Și ca niciodatӑ n-a mai spus nimic.
Şi mӑ privea şi mӑ privea pânӑ când pӑcӑtosul mai fӑcuse o turӑ
Şi alergase şi alergase şi gâfâia şi gâfâia stând nemişcat,
iar eu cu mâna deasupra inimii.
Hai sӑ mergem.
Unde sӑ mergem, femeie? Nu vezi ce tare aleargӑ?
Sӑ mai aşteptӑm, poate va obosi,
Poate se va topi sau poate va fi alunecat, va fi alunecat.
Nu mӑ mai ţin genunchii, femeie. Şi îngenunghia şi îngenunchia
În braţele mele mai jos cu un cântec şi mi se uita şi mi se uita
Pânӑ dincolo de umӑr, pânӑ dincolo de înger.
Sӑ ne odihnim, femeie. Pӑcӑtosul a obosit şi tare ar vrea şi tare ar vrea
O duşcӑ sӑ bea, o duşcӑ sӑ bea
Şi poate cӑ a fost destoinic sau poate ardea sau poate ardea
De prea multӑ iubire în dragoste cu dragostea.
Aş trage un fum, femeie, aprinde-mi o ţigarӑ de fum,
Doar un fum sӑ mai trag şi cu duşca asta sӑ mӑ îmbӑt de viaţӑ
Ca un rozmarin sub perna ta.
Hai sӑ mergem. Unde sӑ mergem, femeie? eu sunt dus deja,
Iar tu mӑ ţii în verde-albӑstriu cu inima mea deasupra ta.

Semnatura Ioana-page-00120.03.2018, Klausenburg
Foto: Andrei Gheorghe
© Ioana Haitchi – Copyright – Toate drepturile rezervate

Cincizeci

Dacӑ mӑ întrebi cum mӑ simt,
aş putea spune cӑ sunt amorţitӑ,
nu din cauza vieţii. Iaca, trӑiesc, respir, mӑ bucur
atât cât mӑ pricep şi cât mӑ mai lӑsaţi sӑ mai fiu prin vieţile voastre.
Ȋmi sunt amorţite amintirile despre prieteni,
de prea mulţi prieteni care nu mai sunt.
Prea mulţi plecaţi, prea puţini rӑmaşi cu-adevӑrat.
Ţin minte – aşa cum era pe atunci – cӑ de zilele mele de naştere,
chiar dacӑ aveam în casӑ un personaj greu de stӑpânit,
se fӑcea chef. Şi chiar era cu tot dichisul.

Acum de unde sӑ mai iau prieteni?
Sӑ recapitulӑm: din 36 de foşti colegi de liceu – 18 fete, 18 bӑieţi –
(statisticӑ de la Dalila cetire),
am rӑmas pe-aici – mӑ rog, pe aici care mai vin şi pleacӑ –
foarte puţini. Cu toţi prietenii mei, din liceu şi nu numai,
nu-mi ajunge de un chef de pe vremuri.
Ţӑrile în care aş înfinge nişte steaguri pe harta mea de suflet, ar fi:
Germania, Austria, Ungaria, Olanda, Franţa, Elveţia,
Marea Britanie şi USA – cu prietenii şi rudele mele dragi!,
Canada, toatӑ Canada,
Australia (doamne, ce dor îmi e de Titi!).
Cum s-ar spune, e un pic mai trist.

Mama zice cӑ v-ar fi pregӑtit nişte prӑjituri aşa cum vӑ place vouӑ,
cӑ atâţia pruni mai avem în ogradӑ pentru un ţoi de închinat,
cӑ via n-o secat chiar de tot şi cӑ de restul,
har domnului, mâncare ar mai fi fost.
Dar pe unde-mi sunteţi, pe unde?

Ȋmi sunt amorţite amintirile despre voi,
despre ce sunteţi sau ce v-ar fi plӑcut sӑ fiţi,
despre profesorii noştri, unii dintre ei dragi pe viaţӑ,
dor, tare dor, fie el şi amorţit de plecӑrile voastre.

Sӑ treceţi voi prin Cluj şi sӑ nu daţi un semn de viaţӑ,
Treabӑ-i asta?
Acum la ceas aniversar, în sfârşit cu certificatul de naştere la zi,
încӑ sunt pe lângӑ casӑ, mai scriu şi iar mai scriu
şi pentru a fi sigurӑ cӑ nu rӑmân fӑrӑ cadouri de ziua mea,
m-am gratulat de câte ori am ştiut anul acesta
şi mi-am rezolvat “Monşer”-ul.
Ştiu cӑ sunteţi ocupaţi, ştiu.
Aveţi treabӑ. Ȋnţeleg.
Am rӑbdare, am timp, cӑ doar ce altӑ treabӑ am?
La multӑ viaţӑ, tuturor!

© Ioana HAITCHI, 16.11.2017, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana HAITCHI -Copyright – Toate drepturile rezervate

Faşӑ în iarbӑ ocnaşӑ II

fasa-in-iarba-ocnasa-ii-2-page-001

(Doar aceia care au de îndeplinit o misiune, sis, doar ei au suflete-oglinzi)
***
Ȋţi spun aşa, sis, dacӑ tot nu te grӑbeşti,
Cӑ am mâncat din zama asta de glonţ,
Pânӑ s-au trezit soldaţii gӑuriţi de toate visele lumeşti,
Pânӑ au dispӑrut tranşeele din front,
Pânӑ m-au încӑrunţit verile
Înflorind în toate gloanţele din ţevi,
Cӑ degeaba ne rӑzvrӑtim,
Cӑ degeaba avem curaj,
Pe gloanţele din toate revoluţiile,
Acelea ascunse în oameni,
Nu scrie nimic,
Au rӑmas analfabete pânӑ azi
Şi de aceea îţi zic
Şi dacӑ nu te grӑbeşti
Şi dacӑ pe şira spinӑrii încӑ poţi respira vertical
Şi în ochi cӑprioara ta poate opri orice glonţ
Şi dacӑ urma ta îşi mai face loc în zӑpadӑ,
Ȋnseamnӑ cӑ oglinda mea încӑ ne citeşte în stele
Cu iarnӑ, cu toamnӑ şi cu primӑvarӑ,
Lӑsându-ne verile, prealungile veri
Sӑ ne plângӑ lemnul în cercurile lui preapline
Şi sӑ ne înveţe cum sӑ zdrobim
Orele cu urma de piatrӑ,
Sӑ ne ferim, sӑ ne trӑim,
Fӑrӑ faşӑ în iarbӑ ocnaşӑ.
***
© Ioana HAITCHI, 31.01.2017, Klausenburg
Foto: Dorria Şişu Ploeşteanu, Ioana Haitchi
© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate

Save

Dezmierdare

ioana

În mâinile mele tremurânde
se înşirӑ stele cӑzӑtoare,
dezmierdare ce cunoaşte toate vӑmile
şi-mi deznoadӑ bolţile atunci când se înalţӑ
în fiece cuvânt ce se naşte mai viu
şi se zbate crescând în cerul de iarnӑ.
E doar sufletul în treceri
ce noduri îşi înseamnӑ,
De când m-a sӑrutat pe creştet un poet
Ce bӑuse cu Nichita o noapte
Şi mamele, toate din cer,
Torceau în fuioare de lapte.
***
© Ioana HAITCHI, 28.02.2017, Klausenburg
Foto: Ioana Haitchi
© Ioana HAITCHI – Copyright – Toate drepturile rezervate